Raliul Iașului 2022 a însemnat și revenirea în campionat pe macadam a lui Dan Gîrtofan (Škoda Fabia Rally2 EVO). Secondat de Tudor Mârza, Giri a luat din nou startul pe macadam după o pauză de aproape un an, având un nou partener, pe cei de la MRF Tyres Motorsport România, încheind pe locul 6 cursa. „Un raliu excelent ca și organizare, dar, din punct de vedere al vremii și al traseului, cred că a fost cea mai dificilă ediție. Mă bucur că am reușit să fiu la start din postura de competitor, dar și cu un partener nou, pe cei de la MRF Tyres. A fost o cursă de teste pentru mine și Tudor. Una în care am vrut să vedem ce pot «gumele» MRF, cum se comportă pe macadam. De asemenea, a fost și un cadou pentru ziua mea, însă am vrut să-l onorez și pe Adi Răspopa, căruia îi simt și îi simțim tare mult lipsa”, a precizat Dan Gîrtofan.
Andrei și Doru, respectiv Dan și Tudor au fost susținuți la Iași de Dinamic ’92, MRF Motorsport Tyres România, dar și de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Mobil 1 prin Lubexpert, Mipa și Presto și Peak Sport România.
