Sezonul cu numărul 26 trebuia să fie unul aparte pentru campionul brașovean, Dan Gîrtofan.

Giri cum îl știe toată lumea, a avut multe așteptări de la un an pe care dorea să-l trăiască cu bucurie, cu entuziasm, cu dorință, cu rezultate frumoase, cu multă viață. Dar, din păcate, viața, karma, soarta i-a aruncat în față câteva provocări majore, care au influențat un an descris de campionul brașovean drept cel mai dificil din carieră. „2021, un an greu, urât, care mi-a lăsat cu urme adânci în suflet legat de oameni în general. E cel mai urât sezon pe care l-am avut în cei 26 de ani. Au mai fost ani în care n-am avut bani, dar parca aveam oameni lângă mine. Acuma și aceia au mai dispărut”!
Deși începutul a fost unul bun, cu o victorie la Winter Rally Covasna, lucrurile au luat o întorsătură proastă, iar totul a mers din rău în mai rău pentru dublul campion național: „A fost poate cel mai dificil an de când merg la curse. Este al 26-lea sezon încheiat complet. Vrând nevrând a trebuit să merg la toate etapele, deși am întâmpinat probleme mari financiare. Am început cu dreptul, cu o victorie la Ralul Zăpezii, la Covasna. Ceea ce ne-a dat impresia, falsă, că o să avem un rezultat și mai bun în acest sezon. Mai mult decât atât, faptul că am legat un parteneriat cu o firmă destul de mare la vremea aceea ne dădea încredere în ceea ce putem să reușim. Din păcate, acel parteneriat s-a dovedit a fi un mare fiasco. Adică a fost cu totul și cu totul o firmă neserioasă. Efectiv nu am văzut niciun ban de acolo, nu am avut nicio susținere, doar am fost duși cu vorba. Astfel că ne-am trezit în mijlocul sezonului fără buget și a trebuit să regândim strategia din mers”, și-a început povestirea Giri.

O luptă pentru viață, pe cea mai importantă „probă specială”

Și cum este o vorbă care spune că o nenorocire nu vine niciodata singură, viața i-a mai dat o lovitură brașoveanului, chiar după raliul de casă. „După Raliul Brașovului am «înhățat» această boală nenorocită ce ne chinuie de ceva timp și a fost foare rău pentru mine, deoarece m-a «trântit» extrem de grav. Am avut două săptămâni petrecute în terapie intensivă și am fost la un pas să-mi pierd viața. Doar cu ajutorul medicilor, asistentelor și a oamenilor de bine am reușit să depășesc momentul. Chiar și așa, slăbit cum eram, m-am încrâncenat și am luat startul la următoarea etapă după ce am ieșit din spital. Practic nu am lipsit la niciun raliu în 2021” a vorbit Dan, care a spus că acest eveniment i-a dat mult de gândit în ceea ce-i privesc pe așa-zișii „prieteni”: „Am făcut curățenie în telefon. Am șters jumătate din agenda telefonică pentru că încă o dată trebuie să o spun, chiar dacă e cu părere de rău: oamenii ar trebui să se vadă la nevoie, iar în cazul meu nu s-a întâmplat așa. Am fost dezamăgit și în continuare sunt dezamăgit de o grămadă de persoane care mi s-au arătat ca prieteni numai de fațadă, iar în momentele dificile nici măcar un telefon sau un mesaj nu au dat. Dar asta este altă discuție, care face parte din latura vieții în general, a ceea ce am trăit eu anul acesta”.
Raliul Harghitei și Raliul Maramureșului au fost cu ghinion pentru Giri „Bineînțeles că nu am reușit sa mă refac fizic în totalitate, la prima problemuță tehnică, respectiv o pană, nu am fost în stare să-mi ajut copilotul, pe Tudor, să schimbăm roata mai repede, am pierdut foarte mult timp și am hotărât să ne retragem de la Harghita. La fel s-a întâmplat și la Baia Mare, aceleași probleme tehnice, am făcut două pene și iarăși ne-am retras pentru că am pierdut foarte mult timp. La Raliul Argeșului, am avut o revenire cât de cât, dat tot am mai resimțit și în continuare resimt oboseala fizică. În acest moment fizic aș putea spune că sunt aproape de 100%, dar au mai rămas sechele, care sper să treacă cât de curând. Am avut două rezultate, la Argeș și Bacău, cât de cât ok, care mi-au redat un pic de încredere”.

„Să le fie rușine!”

Din păcate, Raliul Sibiului avea să-i „ofere” lui Dan Gîrtofan o nouă lovitură. Una de la oameni în care a crezut, dar.... „Raliul Sibiului, unul trist pentru mine. Anumiți oameni, pe care i-am ajutat și cărora le-am oferit posibilitatea de evolua cu un material de top în campionat au încercat să-mi facă rău. Pentru că altfel eu nu văd niciun motiv să faci contestații și apeluri la contestații la niște lucruri care chiar nu-i priveau pe ei și care nu-i afectau cu absolut nimic, decât că poate că pierdeau un loc sau două în clasament la finalul cursei. Dar dacă ei așa au considerat că trebuie să câștige poziții în clasament, le urez numai de bine și să o țină așa în continuare. Nu o să realizeze nimic în viața lor. Le garantez eu asta”, a spus Giri, care a continuat: „Am fost penalizat pentru un lucru de forță majoră și am fost judecat, «mi s-a tăiat capul» fără să am dreptul de a spune nimic. Am luat-o ca atare. Încă strâng din dinți și îmi mușc buzele și acum să nu mai spun lucruri urâte, dar nu este corect cum se judecă anumite situații. Nu se judecă nicidecum în spiritul sportivității, ci în spiritul legii. Și nu cred că e cazul în sport să judeci numai după regulamente. Anumiți oameni ar trebui să-și pună niște semne de întrebare, începând cu cei din Federație până la cei care judecă asemenea sesizări. Practic, nu a fost o contestație, a fost o sesizare la început. Ea transformându-se în contestație de așa-zișii sportivi care își doresc să obțină rezultate doar în baza unor hârtii. Să le fie rușine! Să-și aducă aminte bine de unde au plecat și să știe că nu am făcut rău în viața mea nimănui”.

Un prieten, un frate, pierdut la Iași

Uneori viața este dură. Foarte dură. Iar pentru pilotul brașovean acest lucru s-a adeverit la Raliul Iașului. Unde prietenul drag, Adrian Răspopa, a parcurs ultimii săi kilometri pe probele speciale de pe acest Pâmânt: „La Iași a fost cu adevărat o mare tragedie. Nimeni nu-și doreste să ia parte la așa ceva. Adi mi-a fost ca un frate, un prieten tare drag. A crescut lângă mine, i-am arătat ce înseamnă sporturile cu motor. De la mine din casă a pornit aventura lui profesionistă în sporturile cu motor. Eram foarte apropiați și mă doare tare că nu mai e lângă mine, mai ales că tragedia s-a întâmplat chiar de ziua mea”, a dezvăluit cu ochii aproape în lacrimi Dan, care a avut totuși și ceva de reproșat: „Tragedia de acolo ne-a dat la mulți de gândit și în sfârșit am realizat că problemele de securitate trebuie mult mai bine accentuate și puse la punct. Că nu este o joacă. Iarăși am fost privați de un rezultat prin anularea acestui raliu. Conform regulamentului, dacă primele echipaje au făcut mai mult de 25 la sută din raliu, se puteau acorda puncte. Ok, nu faci premiere, nu dai cupe și nu faci tam tam, pentru că nu era cazul, dar puteai să acorzi puncte pentru cei care s-au deplasat acolo și care au făcut 34,6 la sută din raliul respectiv, adică 48 de km in cazul meu, a lui Simone și Sebi Barbu”.
Liderul ProRally Team Brașov mai are de reproșat și altceva: „Rămân cu un gust amar cum anumite echipe folosesc oameni care nu sunt încadrati bine la clasele și la grupele lor. Se folosesc de niște puncte pentru a ieși campioni doar așa, ca să iasă campioni. Nu mai respectă regulamente și nu mai au niciun scrupul în ceea ce privește sportivitatea. Pur și simplu fac totul pentru a ieși în față și a câștiga. Lucru care mă dezgustă, indiferent de câte antipatii o să-mi atrag acum si câtă lume o să-mi spună că n-am dreptate. Dar credeți-mă că am dreptate! Chiar dacă se supără acei sportivi. Care se cred debutanți, dar nu mai sunt debutanti conform regulamentelor. Se și laudă cu rezultatele din sezoanele anterioare pe care le-au avut, ceea ce te scoate din zona de debutănție. Dar nu se vede asta”.

Evoluția lui Andrei în Bucovina, singurul lucru bun din 2021

După Raliul Iașului mai rămăseseră pentru Giri doar două etape, Cluj și Bucovina. „Raliul Clujului a fost o etapă în care am fi vrut să facem mai mult, dar nu am reușit. Astfel că, conform punctajului din acest sezon, am ajuns ca la ultima etapă, Raliul Bucovinei, să trebuiască să ne prezentăm doar pentru a-l împiedica pe cel care ne urmărea să nu ne depășească în ierarhia generală la final de an. Pentru Adi Teslovan, etapa de la Bucovina conta în clasament, în vreme ce noi nu punctam, având deja în palmares trecută o etapă cu coeficient 0,6, cea de la Covasna. Și, pentru toate lucrurile grele și urâte pe care le-am trăit anul ăsta, chiar am vrut să nu cădem de pe podium. Cred că a fost unul din cele mai frumoase raliuri organizate și ne-am simțit foarte bine. Mai mult, mă bucur pentru faptul că Andrei a debutat în campionat pe un model R5 și chiar a făcut un rezultat foarte bun. Este singurul lucru frumos care mi s-a întâmplat anul acesta, asta pe lângă faptul că am scăpat cu viață în urma bolii... sincer”, a mai declarat Gîrtofan.

Mai sunt și oameni buni, de nădejde

Problemele financiare au fost la un pas să pună punct prematur sezonului 2021 pentru dublul campion de la poalele Tâmpei: „La jumătatea sezonului am realizat că, cei ce se numeau parteneri principali ai echipei «ne-au dat un duș rece» și nu ne-au oferit nici măcar un cent. Am fost tot duși cu vorba și ne-au mințit într-un mod foarte urât. Ne-am chinuit cumva să gestionăm puținii bani pe care i-am avut și cu ce am muncit asigurând suportul tehnic unei echipe din Turcia, cu banii câștigați de acolo și cu ce am mai avut de la ceilalți parteneri, am reușit să mergem pâna la Raliul Bacăului. Fără bani, atunci a fost un moment în care am decis să mă opresc. Doar că așa e, oamenii care sunt cu adevărat de bine și îți doresc lucruri frumoase, sar și vin lângă tine când ai cea mai mare nevoie. Și aici țin să-i mulțumesc lui Dan Daneliuc de la Pro-X Brașov, care în momentul în care ne-a văzut că suntem «strânși in corzi», ne-a sărit in ajutor și ne-a oferit sprijinul financiar necesar să putem participa și la etapele rămase până la finalul anului. Îi rămânem îndatorați pentru acest gest și eu îi spun că nu o să râmân dator față de el”.

Bucovina, ultimul raliu pentru Giri?

Poate cea mai dificilă întrebare pentru Dan acum este cea legată de planurile de viitor. „Gânduri de viitor? E prematur să vorbim acum. La sfârșitul raliului de la Bucovina am declarat că probabil este ultima etapă oficială la care mai iau parte. Si n-am mințit, nu vreau să-i dezinformez pe cei care mă cunosc. Este pur și simplu o realitate care vine din motive personale, nu că n-aș mai putea sa fiu performant. Eu cred că mai am un cuvânt de spus în campionat. Vom vedea în funcție de ce voi reuși peste iarnă. Dar fără cerșetoreală și eforturi supraomenești cum am făcut de multe ori. Nu mai vreau să mă milogesc după bani la nimeni. Cei care vor să obțină o imagine bună și să se alăture unei echipe frumoase cu piloți talentați, cu oameni tineri, curați și cinstiți, sunt asteptați să o facă. Doresc ca măcar Andrei să reușească să participe în sezonul viitor. Vom avea de muncă. Nu pot decât să-i mulțumesc lui Tudor, echipei tehnice, Radu, Adi, Vali, Ștefan, Marius, Marian, Ionut, Vasile, dar si celor care au fost lângă noi în acest an: PRO-X, Castrol Romania, Delcar, Ramplast, Škoda Motorsport, Mipa&Presto, Autochelu, Vitanimix, MHS Truck Service Brasov, Benirux, Curatatoria.ro, ADGO.  Nu știu dacă o să râmână mulți dintre ei. Deja avem semnale că anumiți parteneri se retrag. Vom vedea ce va fi”, mai declarat Dan Gîrtofan.

Giri nu a dorit să-i uite pe colegii din echipa ProRally Team Brașov, care i-au fost alături într-un an foarte dificil. „Vrea să le mulțumesc tuturor colegilor, sau mai bine zis prietenilor din echipa asta faină numită ProRally Team Brașov. Toți au pus umărul pentru rezultate frumoase, muncite, cinstite, fără să aibă vreun beneficiu financiar. Andrei Cașcaval și Dorin Pulpea, Răzvan Nechifor și Levente Mag, Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă, Andrei Gîrtofan și Doru Vraja au fost inima acestei echipe, care, alături de Tudor Mârza și de mine, am încercat să facem lucruri frumoase pentru fani, pentru iubitorii de motorsport de la noi din țară. Multumesc mult colegului, partenerului și prietenului Cătălin Toderaș pentru suport moral, dar si pentru galeria frumoasă de care am avut parte la mai toate etapele. Am fost ca niște spartani care au lupat mereu cu cei care s-au impus în campionat la echipe și am făcut-o mereu cu multă ambiție și curaj”, a concluzionat campionul din 2004 și 2007.


Bogdan Popescu
PR Manager Dan Gîrtofan & ProRally Team Brașov
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Credit foto: Flavius Croitoriu – RallyArt.ro

Go to top