Hygienium se implică în siguranța sanitară din Campionatul Național de Raliuri, prin susținerea acordata echipajelor Dan Gîrtofan – Tudor Mârza și Andrei Gîrtofan – Doru Vraja.

Clubul ProRally Team a ales Hygienium drept „Safety Partner”, o nouă confirmare a calității serviciilor de siguranță sanitară oferite de brandul din portofoliul Grande Gloria Production.
Din laboratorul unor timpuri ce se vor degraba devirusate și până la comenzile unei mașini de raliu, creație inginerească menită să comprime timpul, este doar distanța între initiațiva și confirmarea unui parteneriat inspirat, între Hygienium și  ProRally Team Brașov.
Dacă acesta din urmă este un club sportiv consacrat, cunoscut pentru rezultatele de excepție obținute în cadrul Campionatului Național de Raliuri, Hygienium intră, în premieră, în lumea sportului cu motor, având ca sursă de inspiratie, pentru un proiect reușit, propriul succes în bussinesul cu produse de siguranță sanitară.
„Precizia, puterea, determinarea sunt valori comune, care și-au găsit loc, în mod natural, în această colaborare. Implicarea Hygienium în Campionatul Național de Raliuri este un pas firesc, menit să ofere sportivilor și spectatorilor condițiile de siguranță sanitară în care se pot bucura de spectacolul sportului cu motor”, afirmă Constantin Danciu, director de dezvoltare Grande Gloria Production.
Împreună cu Dan Girtofan, dublu campion național de raliuri, campion balcanic, maestru al sportului în România, și cu juniorul Andrei Girtofan, campion național al clasei RC2N în 2019, Hygienium își propune să ofere exemplul unei colaborări de succes, pentru binele comunității, pentru dezvoltarea și promovarea sportului românesc.
„În cei peste 25 de ani de carieră am înțeles că, asemenea unui echipaj de raliu, format din pilot și copilot, performanța poate fi doar consecința unui parteneriat onest, care să aducă plus valoare ambelor entități. Suntem încântați să-i avem alături de noi pe cei de la Hygienium, sperăm că pe termen lung, așa cum este firesc. Împreună cu coechipierii mei vom încerca să dăm greutate acestui proiect astfel încât, prin performanțele noastre, să fie răsplătită și perfomanța înregistrată deja de partenerul nostru. Va fi un an competițional dificil, sperăm lipsit de dificultățile anului trecut, pe care îl vom duce la bun sfârșit cu încredere și seriozitate”, a declarat Dan Gîrtofan.
„Poziția pe piață precum și imaginea pe care și le-a construit noul nostru partener ne obligă ca în competițiile la care vom participa, cele interne și cele externe, să ne întețim eforturile astfel încât, la final de an, să fim împreună pe podium. Este o provocare căreia abia așteptam să-i răspundem cu profesionalism și entuziasm”, a declarat Andrei Gîrtofan.
Echipajele ProRally Team, Dan Gîrtofan – Tudor Mârza și Andrei Gîrtofan – Doru Vraja sunt susținute în acest an competițional de Hygienium, Ramplast, Castrol Service, Delcar – partener Skoda, Pro-X, Mipa, Presto si Vitanimix.

DESPRE HYGIENIUM
Hygienium este unul dintre cele mai cunoscute branduri dezvoltate, în România, de către Grande Gloria Production.
Produsele pentru igienă, protecție, curățare și dezinfectare dezvoltate de Hygienium, autorizate de Ministerul Sănătății, se regăsesc în diverse sectoare precum HoReCa, medical, farmaceutic, comerț (centre comerciale), producție etc.
Calitatea produselor Hygienium este recunoscută inclusiv la nivel international, produsele de siguranță sanitară dezvoltate la Galați fiind exportate în zeci de țări din întreaga lume, precum China, Marea Britanie, Turcia, Italia, Franța sau Germania.

credit foto - Dan Străuți - autostiri.ro

Go to top