Un nou weekend, o nouă cursă pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza.

Cei doi brașoveni au ajuns deja la Arad, unde va avea loc, în zilele următoare, ediția 2019 a Raliului Aradului, ce contează ca a doua etapă atât în CNRD, cât și în ERT – Balkan Trophy. După două raluri în trei săptămâni, ambele pe asfalt, Giri și Tudor vor schimba suprafața la Arad, urmând să treacă pe macadam. O suprafață foarte puțin iertătoare, care poate pune probleme indiferent dacă este uscată sau udă. La finalul unei ture de recunoașteri pe două dintre „specialele” arădene, Dan Gîrtofan a oferit câteva impresii: „Am apucat să facem recunoașteri pe două probe. Din păcate vremea nu a ținut cu noi, a plouat mult, astfel că am avut parte de multe bălți și noroi. Nu am apucat să mergem pe probele lungi, dar acelea fiind în zone împădurite, ar putea să aibă și ele mult noroi și destule capcane. Sperăm să nu mai plouă, deși nu prognoza nu e prea bună. Feeling-ul nostru este ok. Am venit la Arad să ne implicăm în lupta la vârf și să scoatem tot posibilul de puncte pe care-l putem”.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor fi susținuți la Arad de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Bogdan Popescu
PR Manager Dan Gîrtofan
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Credit foto: apix.bg

Go to top