Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda România Motorsport) au câștigat ediția 2018 a Serbia Rally.

Cei doi brașoveni au avut o evoluție foarte bună pe toată durata cursei din țara vecină, reușind să se impună pentru prima oară într-un raliu în străinătate. Chiar dacă nu a fost ușor, Giri și Tudor au arătat din nou acel ritm pe care fanii îl știu și pe care și-l doresc la fiecare cursă. „A fost un raliu foarte frumos, cu probe interesante, tehnice, pe care nu prea le întâlnești la noi în țară. Am avut parte de «speciale» cu asfalt schimbător. Puteai să întâlnești și 5 tipuri de asfalt pe o singură probă. Organizarea a fost foarte bună. În ceea ce ne privește, ne-am redescoperit mersul pe asfalt. Suntem bucuroși că am avut o evoluție bună. Am crescut ritmul de la o probă la alta, reușind astfel să controlăm raliul de la început până la final. Au fost și zone unde am mers mai «safe», dar păstrând un ritm care să ne permită să rămânem pe primul loc. Mașina a funcționat perfect, colaborarea cu Tudor a fost excelentă, iar echipa tehnică ne-a pregătit o mașină fără cusur. Este un rezultat bun pentru noi, dar și pentru echipă, pentru partenerii noștri și pentru fani. O victorie care vine foarte bine chiar înaintea ultimei etape din întrecerea internă”, a povestit Dan Gîrtofan.

Victoria lui Giri și Tudor nu a fost singurul rezultat bun obținut de ProRally Team Brașov în Serbia. Andrei Gîrtofan, alături de Doru Vraja, în premieră la un raliu în afara țării și în premieră pe o mașină de clasa R2, a terminat pe locul 8 la general și pe locul 1 la juniori. „Mă bucur foarte mult pentru Andrei. A avut un ritm constant și o evoluție bună, desi era la prima experiență cu o mașină de clasa R2. Asta arată că poate face multe în viitor”, a declarant Giri.

Grație succesului din Serbia, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au urcat pe primul loc în Balkan Rally Trophy, o competiție ce este parte din European Rally Trophy.
Cei doi vicecampioni se vor concentra acum pentru pregătirea ultimei etape din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Raliul Sibiului, programată între 5 și 7 octombrie.

Dan și Tudor sunt sprijiniți în 2018 de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto.

Bogdan Popescu
PR Manager Dan Gîrtofan
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Calendar

December 2018
Mo Tu We Th Fr Sa Su
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6
Go to top