Tess Rally, prima etapă a sezonului 2018 din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop s-a dovedit a fi una cu ghinion pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5).

Cei doi echipieri ai Škoda România Motorsport au fost nevoiți să se retragă din concurs, după ce, pe PS 6 - Babarunca, au ieșit de pe drum pe un viraj și nu au mai putut reveni în timp util pe traseu. Toate astea în condițiile în care în prima zi de raliu Giri și Tudor au avut o evoluție foarte bună, cu trei victorii din cele cinci probe speciale. „Prima zi a cursei a fost una foarte bună pentru noi. Am avut un ritm bun, am câștigat trei probe și chiar eram motivați să încheiem partea întâi a raliului pe prima poziție. Din păcate, am ratat o întoarcere la un butoi pe «superspecială» și am terminat ziua pe locul 2, dar la o diferență mică de locul 1. Era spațiu de remontat în jumătatea secundă a etapei. Am început a doua zi un pic precauți, pe primele viraje pe Babarunca, până am pus un pic de temperatură în cauciucuri, apoi am încercat să fim mai agresivi și să scoatem un timp foarte bun. Parcursul nostru a fost foarte ok până când, pe un viraj care închidea, mașina noastră a supravirat și ne-am trezit suspendați pe un banc de zăpadă la un metru de marginea drumului. Din păcate, fiind doar eu și Tudor, nu am reușit să repunem mașina pe drum în timp util, astfel că am întârziat foarte mult la regruparea de la Cheia, iar oficialii nu ne-au mai permis să mai luăm startul pe celelalte probe”, a povestit Giri.

Dublul campion național a declarat că vrea să se revanșeze în fața fanilor cu un rezultat bun la următoarea etapă, cea de la Cluj: „Brașovul a fost un raliu pe care ne-am dorit tare mult să-l câștigăm, dar acestea sunt cursele. Uneori ai noroc, altădată ghinion. Din păcate, pornim campionatul cum nu ne-am fi dorit, cu un abandon. Suntem însă motivați și mai mult pentru a ne lua revanșa etapa viitoare, la Cluj”.

Dan Gîrtofan a ținut să-i încurajeze și pe colegii de echipă de la ProRally Team Brașov, care au avut și ei parte de un raliu dificil: „Vreau să-i felicit pe toți coechipierii mei de la ProRally Team Brașov și să le spun că au făcut o treabă foarte bună. S-a văzut că au dat totul pentru un rezultat important. Sper să-mi ierte greșeala și să aibă încredere că la următoarea etapă vom fi mai buni și vom avea parte și de rezultatele pe care le așteptăm”.

Dan și Tudor sunt susținuți în 2018 de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto.

Bogdan Popescu
PR Manager Dan Gîrtofan
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
credit foto: Silviu Pop - rallyzoom.ro

Calendar

November 2018
Mo Tu We Th Fr Sa Su
29 30 31 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 1 2
Go to top