Weekend dificil pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) la Raliul Aradului KIA.

Giri și Tudor au încheiat pe locul 2 competiția arădeană în clasamentul CNRD (3 în competiția ERT, TER), la capătul unei curse care a fost mult îngreunată de vremea care le-a dat de furcă participanților la prima rundă pe macadam din 2016. „A fost unul din cele mai grele și solicitante raliuri de macadm din cariera mea. Și asta din cauza vremii, care a schimbat foarte mult, din păcate în rău, probele speciale, ce arătau foarte bine la recunoașteri. A fost foarte dificil de pilotat pe ele. Dar una peste alta am reușit să ne atingem ținta. Să fim aproape de Simone. Știam că va fi greu de bătut și clar a avut un ritm foarte ridicat. Îl felicităm pentru victorie. Noi am încercat să stăm acolo, o poziție lângă el, și pot să spun că am reușit asta. Mașina a funcționat foarte bine, eu și cu Tudor am comunicat perfect, echipa tehnică a fost la înălțime, astfel că suntem mulțumiți de rezultat. Așteptăm cu nerăbdare runda viitoare”, a declarat Dan Gîrtofan.

Cei doi piloți Škoda România Motorsport au terminat pe locul 3 partea europeană a Raliului Aradului KIA, după o luptă frumoasă cu Rashid Al-Ketbi, un alt driver al unei Škoda Fabia R5. Din păcate, o mică eroare pe penultima specială i-a făcut pe cei doi brașoveni să piardă șansele la un loc mai sus în întrecerea ERT și TER. „Ne-am focalizat pe disputa din campionatul intern, iar rezultatul european din ERT și TER a fost așa, doar ca un bonus pentru noi. A fost o luptă frumoasă cu celalaltă Fabia R5, a lui Rashid, și puteam să terminăm chiar în fața lui, dacă nu aveam un mic incident pe final. Mai exact, pe penultima probă specială a cursei am avut o mică ieșire în decor, unde am lovit un copăcel cu spatele mașinii. Din fericire, daunele au fost unele mici, de ordin estetic, nu și mecanic, astfel că am putut continua. Totuși, neștiind dacă avem o problemă serioasă sau nu la materialul de concurs, am parcurs ultimii 5-6 kilometri de specială mai prudenți, ceea ce ne-a costat în lupta cu Rashid. Ne bucurăm totuși că nu am avut mai mult ghinion, să lovim ceva mai serios, astfel că suntem mulțumiți”, a mai adăugat driver-ul brașovean.

Locul 2 la Arad nu a fost singurul motiv de bucurie pentru Dan Gîrtofan în weekend. Fiul său, Andrei, împreună cu navigatorul Doru Vraja, a încheiat pe locul 2 la Debutanți, 3 la Juniori și 5 la Cupa Dacia: „Sunt foarte fericit pentru Andrei, că a reușit să termine cu bine un astfel de raliul dificil. La primul sa cursă pe macadam a fost aruncat în «groapa cu lei» cum se spune. A făcut aproape maxim din ce se putea. A trăit de toate în raliul ăsta, chiar și o greșeală de start pe o probă, care i-a a dus o penalizare de un minut. A fost o primă cursă pe macadam foarte dificilă pentru el, dar sper că a învățat multe lucruri. Sunt foarte mândru de el și de rezultatul pe care l-a obținut”.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au parte în sezonul 2016 al CNRD de sprijinul următorilor parteneri de încredere: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar - dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu, Moran (Moran.ro – Fragrance Factory) și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.

Bogdan Popescu
PR Manager Dan Gîrtofan
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
0751983587
Credit foto: Adrian Torjoc, Bogdan Barabas

Calendar

October 2018
Mo Tu We Th Fr Sa Su
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4
Go to top